+suflet +mare

Ai fost dezamăgire

Iubirea e pe ducă si nu o pot salva,
Ai fost dezamăgire, n-ai fost ce-am căutat,
Speram să fii aleasa dar nu a fost aşa,
Şi-mi place să gândesc că nici n-ai existat.

O mare impostoare, un munte de minciuni,
Poveşti împrăştiate prin lume de nebune,
Mă mir că încă poţi cumva să te aduni,
Zâmbeşti aşa uşor, şi-n suflet porţi cărbune.

Mai multe n-am de spus, ai fost dezamăgire,
Doar o prezenţă tristă, şi promisiuni deşarte,
Simţeam că-mi eşti aproape când mă strigai
"-Iubire!",
Nu mi-am închipuit că -mi eşti aşa departe.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare albastră

sunt o conştiinţă împăcată cu vaste reflecţii
asupra existenţei cu voaluri de mistere
elanul demiurgic cu nesfârşitele proiecţii
a viselor cu aripi care se avântă sus în emisfere.

duhul sfânt îmi pare geniul pur al vieţii
se pogoare în suflet la albastră chemare
atunci când se destramă tenebrele nopţii
şi iubitorul soare răsare iar din mare.

prin credinţă sacră îmi izbăvesc destinul
cu iubiri boeme mut muntele din loc
la cina cea de taină savurez festinul
Isus mântuitorul a pus în mine foc.

să ard întunecimea tot răul tot veninul
sufletul să-mi rămână structură de proroc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi marea [L'homme et la mer]

Om liber, marea veşnic o vei iubi plenar!
Marea-i oglinda ta; la suflet poţi privi
În curgerea eternă a undei sale vii,
Căci hăul tău din spirit nu-i mai puţin amar.

Îţi place să plonjezi în chipul reflectat
Şi să îi mângâi ochii, şi să îl strângi la sân,
Ca inima să uite de-al ei tumult hapsân,
Distrasă de-acest plânset sălbatic, neînfrânat.

Şi tu şi ea sunteţi discreţi şi-ntunecaţi:
Căci profunzimea ta, om drag, e nepătrunsă;
Iar bogăţia ta, O, mare, stă ascunsă,
Când cu atâta zel misterul vi-l păstraţi!

Şi iată cum s-au dus ani mulţi, chinuitori,
De când nu aveţi milă şi sunteţi învrăjbiţi,
Masacrul şi omorul ce mult le îndrăgiţi,
O, veşnici combatanţi şi fraţi necruţători!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeoaica, după ce alergă într-o parte şi într-alta şi nu găsi pe Ţugulea, miroşi ea că trebuie să fie la împăratul cel cu zidul mare. Se întoarse şi să te ţii, pârleo! într-un suflet ajunse, căzând lângă zid de osteneală şi amărăciune. Apoi se sculă cum putu şi vru să sară peste zid. Sări, însă în sec. Dacă văzu că-i este peste putinţă a sări pe dasupra zidului, se urcă până la gaura ce o facuse Ţugulea şi începu a sorbi, voind să înghiţă totul ce era în cetate. Împăratul şi oamenii din cetate se păreau a fi scrişi pe părete, atât îi înmărmurise frica. Ţugulea nu-şi pierdu cumpătul ci, cu măciuca roşie ca focul şi ţiind-o de coadă, merse la gaură. Când sorbi o dată zmeoaica, trase măciuca arsă tocmai în inimă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare mândrie sau cea mai mare desconsiderare de sine dovedeşte cea mai mare slăbiciune de suflet. Primul fundament al virtuţii este de a ne păstra fiinţa şi anume, conducându-ne după raţiune. Cine deci nu se cunoaşte pe sine nu cunoaşte fundamentul nici unei virtuţi. Apoi, a acţiona din virtute nu este decât a acţiona după porunca raţiunii. Cine, deci nu se cunoaşte nicidecum pe sine şi, prin urmare, nu cunoaşte nici o virtute, acesta acţionează cel mai puţin din virtute, adică este cel mai neputincios sufleteşte. Deci cea mai mare mândrie sau cea mai mare desconsiderare de sine dovedeşte cea mai mare slăbiciune de suflet. De aici rezultă foarte limpede că cei mândri şi cei care se desconsideră sunt cei mai stăpâniţi de pasiuni.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se urcară şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe dasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit...

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas sufletesc

Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Şi încalec pe visul semeţ ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este şi vine.
Smâcesc din frâie şi dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puţinul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Şi îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă şi gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieţii e-o pură visare
Şi vânt adunat pentru bunul rămas.

Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit şi prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic şi mare impas.

poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!