+iubeste +femeia

Când stăpânul casei se juca cu dânsul, ferit-a sântul să-l zgârie, pare că-şi pilise ghearele. Când îl mângâia, cunoştea el că îl iubeşte, şi se întorcea şi el cu lăbuţele şi mângâia pe stăpânu-său, dară tot cu ghearele ascunse, o mângâiere lină ca mătasea. Pe lângă acestea, era aşa de cuminte, încât casnicii îl lăsa să îngrijească de pui şi să le dea de mâncare; iară cotoşmanul nici nu se gândea să se dea la ei. El nu era de cei ce îşi bagă botul prin toate vasele. Cât despre oala cu smântână, nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată la ea, ori să dea cu praştia prin bucăţelele de friptură de pe grătar. Era un mâţoi cum nu este altul în ziua de azi. Nu mult după aceasta, femeia se simţi îngreunată. Atunci să fi văzut bucurie pe casnici, încât nu-i ţinea pământul. Iară când fu la facere, născu un copilaş gras şi frumos şi sănătos. Crescu copilul şi se făcu mare. Nu se despărţea de pisoi nici cât ai da în cremene. Amândoi se jucau, amândoi mâncau la masă, amândoi se culcau. Părinţilor copilului nici nu le trecea prin minte să oropsească pe cotoşman. Ba încă îl îngrijea ca şi pe copilul lor, fiindcă - ziceau ei - a intrat cu noroc în casa lor, este ugurliu, adică dobândise un copilaş.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva în baie.
Vorbeşte cu mine, mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi, în păr, în linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.
Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-un alt oraş sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.
Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nu iubeşte la fel în fiecare clipă, pe pânza vieţii nu se cos mereu numai flori strălucitoare, în sfârşit, iubirea poate să se stingă dar dragostea de mamă nu se teme de nicio diminuare, ea creşte odată cu nevoile copilului, se dezvoltă împreună cu el.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare credem că femeia care ne iubeşte are, păstrate pentru noi, anumite gesturi de mângâiere şi frumuseţe, gesturi cărora noi le dăm un anume înţeles şi nu e o suferinţă crâncenă să vedem că le are şi pentru altul.

Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echivocul iubirii pleacă din faptul că eşti fericit şi nefericit în acelaşi timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste creşte cu cât femeia te înţelege şi te iubeşte mai mult. O pasiune fără margini te face să regreţi că mările au fund, şi dorul de scufundare în nemărginit îl stingi în nesfârşitul azurului. Cerul măcar n-are graniţe şi pare făcut pe măsura verticalei sinucideri.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile

Motto: "N-ai cum să te pierzi, şi nici să greşeşti
Dacă în inima ta pe Iisus Îl primeşti"...

Fericit omul bun, şi frumos, şi curat
Iisus Hristos şi pentru el S-a rugat

Pe Muntele Măslinilor şi pe Cruce
În urletele gloatei năuce.

Fericit cel ce pierde totul în viaţă
Avere, trufie măreaţă –

Dar nu şi credinţa în Domnul Iisus
Care pe toţi ne iubeşte nespus.

Fericită femeia ridicată de îngeri la stele
Din mocirla păcatelor grele.

Ea trupul şi sufletul şi-a pângărit
Dar totul se iartă, fiindcă s-a pocăit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 mai 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.

Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi libertatea sunt ambele nevoie esenţiale. Până acum, omenirea a trăit într-un mod atât de nebunesc, încât nu-ţi poţi satisface decât una dintre necesităţi: poţi să fii liber, dar în acest caz trebuie să renunţi la ideea de a iubi... Majoritatea oamenilor au decis în favoarea dragostei şi au renunţat la ideea de libertate. Însă, apoi, oamenii ajung să trăiască precum sclavii. Bărbatul a redus femeia la calitatea de lucru, de marfă şi bineînţeles că şi femeia a făcut acelaşi lucru în propriul mod subtil: i-a băgat pe toţi soţii sub papuci... Dacă iubeşti nu este în nici un caz necesar să-ţi distrugi libertatea. Pot să existe laolaltă; nu există nici un antagonism între ele... Iubeşte omul, însă lasă-i totala libertate. Iubeşte omul, însă de la începutul-începutului lămureşte faptul că nu îţi vinzi libertatea.

Osho în Când iubeşti
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

I

O altă auroră în sufletu-mi luceşte,
Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, şi-n ochii mei zâmbeşte
Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.

Veacurile, viaţa-mi ca nopţi se strecurară,
Ş-încovoiat pe groapa-mi, o văz că s-a deschis
Ş-îmi face loc printr-însa să trec preste hotară -
E poarta veciniciei!... şi mă deştept din vis!

Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,
Braţele-mi răzemate toiagul meu apasă;
Iar sufletu-mi se-ntoarce şi cată înapoi...

O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?...
Dar aţi trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte să vă întreb pe voi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!