Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+in +lanul +cu +maci

Poezii despre in lanul cu maci, pagina 2

Magdalena Dorina Suciu

Unde sunt ploile, iubite?

E arșiță în mine
și lanul cu maci
e ca o scrisoare uscată
ce nu va mai fi trimisă,
iar buza de cer
îmi astâmpără setea
ce așteaptă
la intrarea-n poem...
Să vii, la ceasul când iarba
își pune în lada de zestre
visul cu zei lungiți pe ea
și spune-mi povestea cu noi,
aceea în care eram
fluturi de ploaie,
decojiți
din palma lui Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Dilema Cațavencu

N-am cuvânt da-i dau-nainte
tu stimabile să taci
ori să stingi dacă se-aprinde
lanul inflamat de maci

Poți stimabile să taci
că-ți pun pe tapet eu oful
când tu suferi vai în draci
făcând-o pe-a filosoful

Cine să-ți priceapă oful
stinge dacă s-or aprinde
mămăliga și cartoful
eu împing timpu-nainte

Căci mă arde tare dorul
să prostesc din nou poporul

poezie de din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihaela Banu

Rondelul florilor de mac

În lanul cu galbene spice,
Puzderii de maci înfloresc,
Ce-o viață prea scurtă trăiesc,
Cu capul plecat spre matrice.

În zbor, păsări mii ciripesc,
Cu pliscuri flămânde, calice.
În lanul cu galbene spice,
Puzderii de maci înfloresc.

Cu răni sângerând, ca sub bice,
Un strop de răcoare cerșesc,
Să zvânte-ale lor cicatrice
Ce-ntreg orizontu-nroșesc
Și lanul cu galbene spice.

rondel de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Mac roșu

maci roșii care au răsărit
în lanul de secară.
se unduiesc ușor în vânt
în zilele de vară...
eu îi privesc din mocănița
ce urcă încet un deal
trăgând cu ea două vagoane
și fluierând prelung
că peste șine au trecut
vreo câteva mioare...
privesc prin geamul coborât...
cu părul meu zburlit de vânt
spre luncă...
văd lanul de secară
cu macii roșii unduind
în prag de seară...
și n-am să-i uit nicicând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suspin de chitară

lumea e suferindă sub zeii tirani
flăcări stârnite mistuiesc păduri
copii apelor flămânzi cormorani
deplâng bugetul risipit pe borduri.

se luptă cu probleme generații în blugi
mirările lor cresc în lanul cu maci
harnici români au devenit slugi
la zeii străini cheflii și buimaci.

blestemul vieții e ca pâinea amară
curve politice se întrec în orgii
suferă în pribegie doruri de țară
doar Magicianul poate face magii.

curg lacrimi dinspre munți spre mare
între Tisa și Prut suspină chitare.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ars poetica

slovele răsar cu statornic talent
ca lanul de grâu decorat cu maci
prin jgheabul morii râul curge lent
ciorchinii veseliei se întind pe araci.

noaptea mă trezesc în năvalnic torent
simfonia stelelor se scurge în mine
mă transfigurez în lumină latent
sunt precum floarea cu polen în stamine.

la școala vieții nu sunt repetent
am învățat ce e rău și ce-i bine
la magiile lumii sunt foarte atent
sunt mii de minuni care să mă aline.

poemele răsar cu statornic talent
susură ca izvorul cu ape cristaline.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asemeni păsării

Sub clopotul nopții, ascult
monologul păsării de diamant.

Deșteaptă-te, mi-a strigat.
Apa ferestrelor curge în cascade
peste sânul de piersică al lunii.

Inima mi-e mută și vie
în lanul înrourat și maci luminați
înfloriri le curg într-o desfătare a lor.

Peste tâmpla umedă a pietrei
să fiu pasăre, Doamne.
Cuvântul să-l cânt înalt.

Să pricep graiul mireselor ierbii
adunând mănunchiuri de lumină
din catedrala înaripată.

Sub aripa geamănă

[...] Citește tot

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

Rondelul florilor de mac

Când amurgul pogoară pe macii în floare
Și tăceri incandescente orizontu-nroșesc,
Incendiind lanul corolelor de aripi în soare,
Transcriu idealuri și cohorte de vise-nfloresc.

Răspasurile acestor clipe etern-curgătoare,
Peste vămi de așteptare, în dor, le retrăiesc,
Când amurgul pogoară pe macii în floare
Și tăceri incandescente orizontu-nroșesc.

Cu surâsul tău eflorescent, de sărbătoare,
Vino, iubito,-ntr-o solemnitate de firesc,
În lanul verii pârguit de-atâta adăstare;
Poeme de maci în amurg să-ți dăruiesc
Când amurgul pogoară pe macii în floare.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Fulgi de speranță

Mă ninge... Pe-obrazul cald mă mângâie fulgul căzut,
Din lacrima iernii, din nori mi-așterne rece sărut,
Steluța-înghețată sfârșește în picuri topită,
Doar vântu-i mai știe taina prin ceruri rătăcită.

Mă ninge... Un fulg jucăuș mi se-așează pe creștet,
M-am plâns că-mi este dor, de-ar vrea să-mi spună fără preget
Dacă la vară ne-om întâlni în lanul plin de maci:
-N-ai vrut să-mi dai răspuns îndată, ai preferat să taci!

Mă ninge... Ninsoarea întețită doru-îmi răpune,
Îmi cresc dorințele și stratul mai gros se depune,
Se-arată și gerul, la geam încolțesc flori de gheață,
Mă ninge nostalgic... Mă ninge cu fulgi de speranță.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cecilia Birca

Călătoria unui mac

În zori mi-am făcut o sanie verde
să lunec prin lanul de grâu troienit
până-n zarea-n care orașul se pierde
și-unde friabilii maci trăiesc nesfârșit.
:
În zori am găsit intrarea spre locul
unde timpu-i văzut ca pe plajă un melc
și-unde cheia-i legată-n brelocul
unui cerc ce-i lipit de alt cerc, în alt cerc.
:
În zori m-am urcat pe cântec de greier
ca într-o vimana*, spre multiplul de "eu"
spre mai mic-ul mai mult voind să cutreier
urmând pe cărare felinar scarabeu.
:
În zori - zile-ntregi lunecând în spirală
și nopți colorate pică-n ploaie de sori.
Incognita-mi pare fosta lume normală.
Recunosc doar un mac scuturat de cu zori

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook