+eu, +eu +am +facut-o

Furtuna primăverii

Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.

Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.

Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o în fugă.

Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeţi,
Nu vorbiţi despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeţi şi povestiţi despre mine ca şi cum aş fi lângă voi,
(Cum aş reveni.. cum aş reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile şi mâhnirea nu înalţă oprelişti?)
Iar când auziţi cântece
Sau vedeţi păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsaţi, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc aşa cum am făcut-o întotdeuna...
Aţi fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiţi-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu ştiu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supără-te pe soare

Nu-i o noutate că persoane publice răspândesc neadevăruri;
Cum nu-i nici faptul că America trebuie să-accepte corupţia
aşa cum au făcut-o atâtea republici şi imperii istorice
De-a lungul multor secole.

Mai bine supără-te pe soare pentru că apune,
Dacă asemenea lucruri te enervează. Fii atent la pantă şi virează,
Toţi sunt legaţi de nişte roţi. Aceşti oameni, aceşti războinici.
Această republică, Europa, Asia...

Priveşte-i cum gesticulează,
Urmăreşte-i cum se duc la vale. Găştile se hrănesc cu minciuni,
Omul pătimaş îşi joacă rolul lui; pasiunea rece pentru adevăr
Nu vânează în haită.

Nu eşti Catullus, ştii asta,
Ca să faci pamflete pe seama lui Cezar. Eşti departe
de a avea paşii lui Dante – şi încă mai departe de
murdarele lui vrăşmăşii politice.

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi vezi...

- "Câte fete mândre-n sat
Toate ţin cu tine" -
Zic şi eu! Şi nu-i păcat,
Ele ştiu mai bine.
Când încep şi eu să joc
Intră junghiu-n fete
Şi s-opresc drumeţii-n loc:
- "Ăsta-i joc, băiete!"
Voi săriţi ca un ileu,
Ici e şes, ici groapă -
Apoi vezi! Frumoasa, eu,
Voi, pe câte-o schioapă.

Iar la plug de-oi vrea, apoi,
Să mă las pe coarne,
Brazda mea nici patru boi
Nu pot s-o răstoarne.
Eu din umeri scot un car
Până-n dealul mare,
Mut o piatră de hotar...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva şi piticul

Zice că demult, odată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată,
Ce fusese măritată
Cu un mare om de stat.
Şi-o fi dus ea, altădată, o viaţă mai tihnită,
Dar la urmă şi piticul a făcut-o fericită...

Cu muncă şi cu răbdare,
Poţi face cât unul mare.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauline Barrett

Aproape o carapace de femeie după cuţitul chirurgului
Şi aproape un an de suferinţă pentru a-mi recăpăta puterea,
Până când dimineaţa aniversării a zece ani de la nuntă
M-a găsit, în aparenţă, ceea ce fusesem odinioară.
Ne-am plimbat prin pădure împreună,
Pe o cărare de muşchi verde şi de iarbă.
Dar nu am putut să te privesc în ochi,
Nici tu nu ai putut să te uiţi în ochii mei,
Pentru că nefericirea ne aparţinea de acum – începutul înălbirii părului tău –
Iar eu carapacea celei care am fost.
Despre ce am vorbit? – despre apă şi cer,
Despre orice, mult, doar să ne ascundem gândurile.
Şi apoi buchetul de trandafiri sălbatici dăruit de tine,
Aşezat pe masă pentru a da farmec cinei noastre.
Biet suflet, cât de curajos ai luptat
Să imaginezi şi să trăieşti extazul din amintiri!
Apoi, pentru puţin timp, m-ai lăsat singură în camera mea,
Cum ai făcut-o atunci când am fost mireasă – biet suflet.
Şi eu am privit în oglindă şi ceva mi-a spus:
"O fiinţă ar trebui să moară cu totul când este jumătate moartă –

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învăţat cum să trăieşti cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai ştiut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când ştii că-ţi va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoţi cu neiubirea! Iubeşte, că-n iubire crezi!

Nu-ţi interzice fericirea, acum, când ştii s-o preţuieşti!
Nu te-nsoţi la drum cu-oricine, chiar dacă simţi că singur eşti!
Nu mai hrăni dorul de-o viaţă, când simţi că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce eşti singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îţi cruţa mărinimia, când întâlneşti suflet rănit!
Nu creiona necunoscuţi, că poate iese schiţa falsă!
Nu duşmăni, că te-otrăveşti... şi mori... şi nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au muşcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ţi căuta vinovăţie, că-ntreaga viaţă ai iubit!
Nu-ţi cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!