+e +plină +lumea +de +ei

Şi iar Te naşti

Şi iar Te naşti, din nou, Isuse
şi iarăşi vii ca alte dăţi
în lumea urii neapuse
cărarea păcii s-o arăţi.
Spre-a Tale zări de pace pline
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma.
Din slava dragostei nespuse
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Isuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.
O, Doamne lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
mai vine şi mai stă-ntre ei!
Mai vii, chiar dacă sfântu-Ţi Nume
din nou un an îl vor huli...
-Ce dragoste Te-aduce-n lume
cu ce putere-o poţi iubi!
Cobori la ei şi-i chemi la Tine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci când un cuvânt este rostit, moare. Eu spun că în acea zi, şi în acea clipă, începe să trăiască.

În aceste vremuri, cu toţii trebuie să redescoperim şi să cultivăm ceea ce Marcus Aurelius, filozoful şi împăratul roman, numea "bucuria umanităţii": bunătatea. Da, pentru că dacă este adevărat că numeroasele sale contradicţii, de la grosolănie la insolenţă, de la aroganţă la diverse forme şi grade de violenţă, otrăvesc viaţa, cert este că bunătatea o face mai dulce pentru toată lumea şi o împlineşte. Evitând astfel o mare risipă de relaţii umane. Bunătatea, ca şi antibioticul, este necesară pentru a vindeca.
Să fim atenţi la ceea ce cultivăm în mintea noastră pentru că prin aceasta ne hrănim toată viaţa, să fim atenţi la ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri pentru că lumea este plină de buruieni.

Camelia Opriţa în Buna educaţie în era glaciară (2020)
Adăugat de Stoian Romeo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana

Luna îşi imbracă mantia de stele
În văzduh se-ncinge dans nebun de iele
Peste câmpuri crude mii de zâne bune
Florile de aur le-mpletesc cunune

Umbre fermecate în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă binele în şoapte
Ape cristaline şi pământul moale
Dulce se-nfioară sub tălpile goale

Este noaptea sfântă, crânguri şi poiene
Sunt altar de magic cor de Sânziene
Dansul lor în noapte-l roagă pe ursit
Flori de aur galben poartă spre iubit

Nu privi spre ele de le-auzi chemarea
Sunt nepământene, ceată din visarea
Zărilor străine, zâne fără moarte
Orb tu vei rămâne, mut pe jumătate.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina Iuliana Ciurlan
Adăugat de Cristina Iuliana Ciurlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţie

A fost un vălmăşag de bal
Cu sunete melodioase
De violină şi ţimbal
Când toate mi-au părut frumoase.

Eram atât de tulburată
De-aceea veselie plină
Şi-mi părea că fiinţa-mi toată
Plutea ca pe o apă lină.

Atunci te-am cunoscut pe tine
Zărindu-te mi-a fost chiar teamă
Un zeu care privea spre mine
Stând nemişcat, dar totuşi cheamă.

Şi m-am apropiat sedusă
De ochii tăi, de gura ta
De parcă aş fi fost adusă
De-un nor ce tainic mă purta.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea
care-n tine să nu dea:
ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dáfinul pe gură!

Crai parşiv, din ţigănie,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin nopţi tăcute

Prin nopţi tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glass
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.

Lumea senină,
Luna cea plină
Şi marea lină
Icoană-i sânt;
Ochiu-mi o cată
In lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng şi cânt.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit acela care...

Fericit acela care
El te poate lăuda
Pe care-L alegi Tu Doamne
Spre a sta în curtea Ta.
Fericit a cărui haine
Ele de Domnu-s spălate
Are drept la pomul vieţii
Poate intre în cetate.

Fericit de acela care
Păcat are acoperit
Pe care-l numeşti Tu Doamne
Spre a fi neprihănit.

Fericit, Doamne, de acela
Ce-şi pune tăria-n Tine
Care rău nu săvârşeşte
Şi el face numai bine.

Fericit acel ce-n Tine

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!