+don +quijote

Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi. Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.

antimetabolă aforistică de Titu Maiorescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru vânt

Nu te cunoaştem nimeni!...
Şi totuşi, te simţim cum mergi cu noi alături, pe câmp şi prin oraşe, şi cum îţi schimbi fiinţa - proteic anonim - cu suflet de duhovnic şi gesturi de cravaşe...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că tu respiri prin noi şi-n orchestrarea naturii, când s-agită, tu eşti când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că ne eşti frate, deşi, mergând alături, rămânem tot străini, şi când ne mângâi fruntea şi holdele bogate, şi când ne smulgi copacii din câmp şi din grădini...

Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze, gata cu ele să porneşti, noi ştim că-ndestularea soseşte, şi cu tine sosesc şi mateloţii, şi noile poveşti...

Şi tot aşa, pe dealuri, când morile-şi iau zborul, şi aripile-ţi cântă un imn de preamărire, noi ştim că Don Quijote e-nvins, şi-nvingătorul eşti tu, ce ne-aduci pâine, belşug şi fericire.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba am căuta însă, în zilele noastre, literaţi pe măsura aventurierilor, a tiranilor veacului nostru. Dacă din punct de vedere politic am dat dovadă de o demenţă necunoscută până la noi, în domeniul spiritului mişună numai destine mărunte; niciun cuceritor prin forţa condeiului: doar avortoni, isterici, nişte cazuri, atât. Nu avem - şi tare mă tem că nici nu vom avea vreodată - capodopera decăderii noastre, un Don Quijote în infern. Cu cât timpul se dilată, cu atât literatura se închirceşte. Iar hăul Neştiutului va înghiţi nişte pigmei.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Scrisoare despre câteva impasuri (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţiile cu adevărat geniale sunt paricide, Cervantes a fost aproape eliminat din istorie de Don Quijote şi de Sancho Panza.

George Călinescu în Scriitori străini, Cervantes (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cezar? Don Quijote? Pe care dintre ei, în înfumurarea mea, voiam să mi-l aleg ca model? N-are importanţă. Fapt este că, într-o zi, cândva, de pe un meleag îndepărtat, am pornit să cuceresc lumea, toate perplexităţile lumii...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran e un hibrid intre Don quijote si Cezar: de la Quijote a imprumutat talentul de cuceritor (militar si erotic), [...] | Citeşte tot comentariul

Pentru a scrie o carte bună, cred că nu este absolut necesar să cunoşti Parisul şi nici să fi citit Don Quijote. Cervantes, atunci când l-a scris, nici el nu-l citise.

citat celebru din Miguel Delibes
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest bătrân, Don Quijote, care pare bun de dus la azil, rezolvă, dacă ne gândim bine, cea mai încâlcită problemă a filozofiei: rostul vieţii. Acest bătrân caraghios ne învaţă, dacă nu ne repezim să ne amuzăm de forma în care o face, că esenţialul în viaţă este să ai o convingere.

Octavian Paler în Convorbiri cu Octaviana Paler
Adăugat de Mariana Anghel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce valoare are o pasiune dacă nu e "excesivă", deci "fără măsură"? Lecţia lui Don Quijote e cât se poate de limpede. Nu se poate iubi, cu adevărat, decât "nebuneşte"! A te bate cu morile de vânt făcând calcule, gândindu-te la riscul că poţi să pari ridicol, transformă sublimul în stupiditate.

Octavian Paler în Calomnii mitologice (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologii subiective

Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpăţânare şi tristeţe, în vreme ce Don Quijote, fericit şi eroic, porneşte, scoţând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca şi iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.

.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii. Şi, probabil, ar trebui să mă mulţumesc că în deşert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puţin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...

Trebuie să mă reîntorc la Œdipe şi la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipseşte de câte ori mă încurc în propriile mele declaraţii despre fericire.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!