Ne vom mira împreună

Nemaiauzite întâmplari îmi secară
liniştea inimii. Unde-aş putea lăsa toamna
cu surâsul ei veşted ruginit de iluzii?
Bat clopotele sunetului în rana sărutului
femeile pleacă, drumurile se rup sub paşi
se înmoaie genunchii sub greutatea gândului.

Nu mai ştiu pe unde te-am căutat
să-ţi spulber îndoielile cu mângâierea somnului,
să căutăm copacii cu stele pe ramuri,
unde locuiesc pietrele îndrăgostite de mersul tău
şi verdele putred ne umple amurgul.

Prin clipa de-ntuneric trec păsări,
singur îmi beau neliniştile şi plec
unde ochii şi atracţia femeii mă cheamă
să împlinesc dorinţele buzelor ei,
sânii copţi să-i ascund în pieptul meu.

Se vor apropia de inima aprinsă
noaptea ne va şterge de temeri memoria
ne vom mira împreună
cum alunecăm în tipare de plumb.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!