Să nu trezim cimitirele...
E-o taină-n toate.
și-o năruire...
nu vă-ndoiți de dăinuire
când vă cântați bucuriile
în același cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele...
E o lumină-n toate.
și-o sfâșiere...
și nu-ntrebați de risipire
când vă slăviți odoarele
în același triunghi nepereche
în care se înalță ca o provocare
luna, soarele...
E-un nepătruns în toate.
și-o prigonire...
și cum să vă mire
când rătăciți în propria geometrie
căutăm adevărul
în ape
ce refuză oglindirea chipului cioplit
agățat
în izbăvitoare cuie,
izbăvitoare cuie...
poezie de Valentina Becart din Undeva, un poet... (28 iunie 2010)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre nuntă
- poezii despre mântuire
- poezii despre muzică
- poezii despre geometrie
- poezii despre bucurie
- poezii despre apă
- poezii despre adevăr
1 Valentina Becart [autorul] a spus pe 29 mai 2016: |
| Cum să nu te mire când atâtea creaturi lipsite de sens și scop... viermuiesc lângă tine Nimic nu e de mirare! Nimicnicia zace în omul grosier... |
2 Agamemnon [din public] a spus pe 29 mai 2016: |
| Nu toată lumea citește Platon. Din fericire, nu toți oamenii sunt poeți. Omul "grosier" păzește oi, sparge piatră, taie lemne, treieră grâul și face pâinea din care se înfruptă toți, inclusiv făcătorii de versuri. "Nimicnicia" lui se cheamă muncă. Nimic din ce a făcut Natura și Dumnezeu nu e lipsit de "sens și scop". Dar poezia e reușită, frumoasă chiar. Nu văd unde bate răutatea comentariului de mai sus. Cimitirele sunt goale. Câmpuri de aducere aminte. Cele creștine sunt veritabile colecții de cruci, care de care mai somptuoase, triumf al orgoliului și trufiei celor vii. Acolo în cripte a mai rămas un pumn de pământ, plus amintirea noastră. Morții noștri, genetic și mental, sunt în noi. Veșnic vii. |