Puterea amintirii
Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Și dacă viața nu se curmă
Ci stăruiește încă închisă în morminte,
Atuncea și acolo ne vom aduce aminte!
Inertă de-ar sta mâna pe veci, și gura mută,
Ca două negre peșteri ce-arar își împrumută
Ecoul fără voie și cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.
De nu va vrea ce-i nobil în noi și ce-i lumină
Să-și amintească, totuși, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.
Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Și oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu și pretutindeni, oricând și orișiunde,
Când mi-oi suna eu lanțul, al tău îmi va răspunde!
poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre speologie
- poezii despre sculptură
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre gură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.