Puterea amintirii

Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte!

Inertă de-ar sta mâna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.

Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde,
Când mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde!

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!