O arhi-amintire

Era o zi senină, ca acum
(Tu, chintesenţă-a zilelor senine!).
Se destrămau pădurile de fum
În urmă, pe ceţoasele coline.

Călătoream, de mult, către apus
Când drumul m-a adus într-o câmpie
Greu adâncită-n umbra viorie
A codrilor ce-o străjuiau de sus.

Şi te-am zărit. Departe, în amurg,
Fixai curbura unui spaţiu care
Înainta treptat în înserare
Cu soarele şi neclintitul burg.

Stăteai pe pod, sub ziduri. Te-am iubit
Acolo chiar, pe dalele curbate,
Şi am rămas cu tine în cetate,
Şi cred că tot acolo am murit...

Uitasem totul: codrii, lungul drum,
Cetatea, podul, gustul gurii tale...
Şi brusc, mi le-am reamintit acum,
Când mi-ai zâmbit ca şi atunci, pe dale.

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!