Copilăria mea

Mă treceam lent, prin ani
Cu ierni lungi, liniştite,
Cu ceţuri peste gheţuri
Şi demnităţi sfârşite
La margine de-oraş
Într-o casă imensă
Trăiam uitat de lume
Într-un nord ne'nsemnat.
Verile, dezbrăcat
Ca un indian negru
Ascultam des poveşti
Despre unchi de departe
Ce trăiau in Far West.

Pe lângă servitoare
Stam la bucătărie
Şi visam depărtări
Şi o Chină altfel.
Mă uitam spre bărbaţii
Ce mâncau, vulgar, brânză
Şi fumau, mut, ţigara
Făr' să se sinchisească.
Nimeni nu se gândea
Că, doborât de noapte,
Mă chinuiam de moarte
Cu marea plictiseală
Ce-mi apăsa pe suflet
Zăcând in patul lung.
Visam să fug cu-n tren
Ce nu-l prindeam nicicând.

Copilăria mea
Trecută-n servilinţă
Se transforma ca planta
Ce-odată se usucă,
În cercuri de familii
Plonjat de moartea morţii,
Marcat de-un doliu zilnic
Ce mă-apăsa pe suflet
Abia-mi mai ţineam plânsul,
Ca la sacrificare
Când vedeam vreo junghiere,
Un animal murind.

Copilăria mea,
Explodează dintr-o dată
Când, devenind un tânăr
Spărsei zidul de linişti
Ce-un mâine deschidea.
O primă, albă floare
Îmi răsări în cale,
Era prima iubire,
O fatä inocentă
Gingaşă şi fricoasă.
De-atunci zbor peste ore
Şi peste ştiri nefaste,
Peste lupte barbare
Războaie-ale tristeţii
Şi-abia acum observ
Că sunt deja bătrân,
Apus, în seara vieţii.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!