Speranța din suflet
În lumea asta mare și fără de-nceput
Ți-ai fi dorit vreodată să nu te fi născut?!
Ori să fi fost o floare, sau poate chiar un pom,
Însă cu siguranță să nu fi fost un om.
De câte ori eu asta cu ardoare mi-am dorit
Că-n viața asta tristă destul am suferit,
Și lacrimi multe, amare au curs pe-al meu obraz
Că unul după altul, necaz după necaz,
Îmi poposeau în poartă, bătându-mi să deschid.
Când mi-aduc aminte, îmi vine sa te strig:
O Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit
Și m-ai lăsat tu pradă unui nenorocit
Că joc de mine atâta timp el și-a bătut
Ș-am suferit, o Doamne cât am mai suferit...
Măcar de-ar înțelege cei ce-s în jurul meu
Cu siguranță Doamne n-ar fi așa de greu.
Ce viață-mpovarată, ce suflet, ce destin
Însă "dincolo" poate sfârși-se-va'cest chin.
poezie de Mariana Simionescu (30 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre siguranță
- poezii despre naștere
- poezii despre flori
- poezii despre dorințe
- poezii despre copaci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.