| daniel stanciu [din public] a spus pe 17 martie 2012: |
| Si ce ramane? - Inclusiv din aforismul acesta). In afara de ideea lui Heraclit a devenirii neintrerupte a lumii. Nu mi-e clar ce-a vrut sa spuna autorul in acesta asertiune lapidara. Se refera la postul TV omonim? Sau reia, intr-o maniera plastica (exprimare frumoasa!) ideea filosofului din Efes? |
| M. Arin [din public] a spus pe 17 martie 2012: |
Lumea reală
este inclusă în cea imaginară (complexă)
(atotcuprinzătoare),
fiind o submulțime a acesteia.
Cel puțin
așa ceva susține matematica.
Deci,
practic,
dacă realitatea e trecătoare,
în urma ei rămâne
doar imaginarul.
Care e imposibil de perceput,
pentru că cei care pot percepe
țin de real și nu mai sunt.
Realitatea se schimbă în timp,
dar nu poate fi ceva pasager.
Eu cred că autorul
a vrut să se măsoare cu Heraclit,
să arate că poate spune și el ceva măreț
în două cuvinte.
Numai că la Heraclit,
acel "Totul curge"
este cheia unui sistem filozofic coerent.
Ori aici
avem două vorbe
puse în grabă
pe taraba cu maxime |
| Betty Marcovici. [din public] a spus pe 17 martie 2012: |
| Realitatea este vesnica atata timp cat omenirea v-a exista. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 18 martie 2012: |
Parca in filosofie categoria care inglobeaza realul este posibilul. Amintiti-va excelenta afirmatie a lui Leiniz referitoare la creatia divina: "Dumnezeu a creat cea mai buna lume dintre toate lumile posibile." Chiar si posibilul poate "trece" (ca sa folosesc verbul autorului) in real. O data intrat in stramtul coridor al realului, posibilul este afectat si el de efemeritate. Lucrurile reale sunt distructibile, insa realitatea fizica este eterna (asta numai daca nu consideram ca este o creatie a unei entitati spirituale). E adevarat ca ea trece (sau curge), dar tocmai curgerea, fluxul devenirii constituie mentinerea ei in albia imuabila a vesniciei.
Despre coerenta viziunii filosofice a lui Heraclit nu ma pot pronunta cu usurinta d-lui Marin. Un lucru e cert: filosoful din Efes era supranumit "Obscurul". Era un ganditor atipic (cultiva paradoxul) pentru spiritul grec, iubitor de claritate si de ordine ideativa (kosmos). Socrate spunea despre el ca l-a citit cu interes. O parte din scrierile sale le-a inteles si i s-au parut minunate. Restul nu le-a priceput, dar judecand dupa celelalte si acestea trebuie sa fie extraordinare. |
| M. Arin [din public] a spus pe 18 martie 2012: |
Toate sistemele filozofice
"înregistrate", adică reținute
de Istoria filosofiei
sunt coerente,
în limitele propriilor ipoteze.
De regulă
sunt în contradicție
unele față de altele,
dar în interiorul lor totul se leagă,
e coerent.
Coerența
este condiția de existență
a unui sistem de idei.
Dacă opera lui Heraclit
a fascinat antichitatea
(până și pe incurabilul ironic Socrate)
înseamnă că era coerentă.
Și dacă din acel sistem
au mai rămas azi două vorbe
"totul curge"
de vină e numai califul Omar
și creștinii lui. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 18 martie 2012: |
| Opera lui Heraclit nu prea a fascinat antichitatea. Multi exegeti (si filosofi de prima marime) l-au considerat "obscur" si incoerent. Hegel a fost incantat de Heraclit, el e cel care a reinviat interesul pentru textele efesianului. |
| M. Arin [din public] a spus pe 18 martie 2012: |
Heraclit, totuși,
a fascinat puternic,
dacă la două milenii și jumătate
omenirea continuă să-l citeze.
Termenul de "obscur"
ilustrează modul lui
de a trăi retras,
(venea dintr-o familie de preoți).
Dar ideile lui
(în fizică și cosmologie,
prea puțin în filozofie),
sunt luminoase,
având focul
ca principiu primordial.
Desigur,
după ce ai răsfoit fizica lui Max Planck
aserțiunile lui Heraclit
par într-adevăr obscure.
La Heraclit
în cele 126 aforisme păstrate
frapează concizia și... poezia.
Un strălucit exemplu - Aforismul 91, arhicunoscut:
"Nu putem coborî de două ori în același fluviu."
La noi circulă varianta
"Nu ne putem scălda de două ori în același râu",
foarte frumoasă și ea.
Prima variantă am tradus-o după versiunea franceză,
ediția Garnier Flammarion, Paris, 1964.
Deși n-a figurat
între "Cei Șapte Înțelepți"
rămâne unul din cei mai importanți
gânditori presocratici. |
| Mike Farkas [din public] a spus pe 19 martie 2012: |
| Cred ca trebuia specificat, pentru cei care nu știu, ce a vrut sa spună cu acest aforism și anume ca, materia este într-o continua mișcare.Doar forma ramane constanta. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 19 martie 2012: |
| Filosofia presocratica se constituie ca o investigatie speculativa asupra physis-ul (naturii). Ea nu e fizica, ci metafizica intrucat incearca sa descopere substanta originara (principiul) a lumii fizice. Se pare ca Heraclit pretindea ca elementul primordial al lumii e focul. Insa e un foc controlat de logos: se aprinde si se stinge "cu masura". Focul heraclitic este reflexul sensibil al logosului (ratiunii universale). Asa cum e Biserica este trupul lui Hristos (recurg la aceasta analogie ca sa le produc o bucurie pioasa crestinilor inversunati care frecventeaza acest site). Efesianul n-a intrat in top sapte fiindca era din alta generatie. Clasamentul era deja stabilit cand el si-a "facut intrarea" in lume. Supranumele "obscurul" nu se refera la excentricitatile lui biografice, ci la textele sale sibilinice in care practica o logica a contradictoriului. Mai apreciat de contemporani a fost divinul Parmenide (cum l-a caracterizat Platon). Acesta a dezvoltat o viziune opusa cosmologiei heraclitiene, axata pe ideea de devenire permanenta a lumii. Parintele eleatismului a sustinut ca miscarea neintrerupta si diversitatea deconcertanta a lumii nu sunt decat aparente senzoriale. Ratiunea, care e capabila sa vada dincolo de vălul iluziilor perceptive, constata ca existenta este eterna si imobila. S-a spus despre Platon ca a reusit sa realizeze o sinteza magnifica intre heraclitism si eleatism. Filosoful "Dialogurilor" postuleaza existenta a doua lumi: una a lucrurilor sensibile (supusa devenirii heraclitiene) si una a ideilor perfecte (imuabila precum Fiinta lui Parmenide). Platon nu l-a pretuit pe Heraclit intrucat a considerat ca s-a mentinut pe un nivel inferior al cunoasterii (empirica, prin simturi). Heraclit e un prizonier al pesterii platonice, unul care ramane hiptonizat de spectacolul polimorf si fluctuant al lumii sensibile. |
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a