Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îţi vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibraţiile muzicii zguduie magistral bolţile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colţurile Universului
pentru a-ţi da de veste.

Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanşă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului şi sfârşitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu îşi doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.

Murmurul trist al umanităţii întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulaţiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăşte să ne îndulcească durerea
cu darul veşnic al iubirii.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Votează! | Copiază!