Rămâi în răstignire

Vor râde crunt, amarnic — şi tu vei fi subiectul.
Vor face comparaţii pe teme seci, banale...
Cu neagră ignoranţă îţi vor schiţa portretul,
Mizeria din suflet ţi-o vor aşterne-n cale.

Să nu îi iei în seamă, ba chiar să-ţi fie milă
De lumea lor îngustă, lipsită de lumină!
Să nu le cauţi vină, nici sentiment de silă
Să nu te invadeze — nu ştiu câtă rugină

Le macină văzduhul, — portiţa de scăpare
Din lanţurile humei, prin care împietrirea,
Le-ngroapă veşnicia şi orice vindecare.
Tu, roagă-te în taină, să-i fulgere trezirea.

Şi doar imaginează-ţi, puteai fi tu acela
Pe care aparenţa nălucilor umane,
De la-nălţimi de visuri, să îi împingă schela,
Căzând în golul lumii, la neputinţă-n coarne.

Să nu te doară scopul pe care-l venerează,
Ci intuieşte taina din spatele pornirii...
Nu ei deţin controlul. — Ceea ce-i guvernează,
E-o forţă mult mai mare — părintele-amăgirii.

Rămâi în răstignire şi-ncrede-te în rana,
Ce-ţi întăreşte pieptul în faţa loviturii.
Şi dacă, totuşi, lupta îţi va strâmba coloana,
Rămâi fidel iertării, dar şi duşmanul urii.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!