Acum, în domnia-i absolută, se înalţă luna

Acum, în domnia-i absolută, se înalţă luna,
Iar gospodarul şi vânătorul
Recunosc că-i amanta lor.
Aştrii şi culoarea aurie sunt stăpânii câmpurilor,
Iar viaţa veşnică e tânără întotdeauna.

Câmpurile sunt secerate, văduvite de mândria lor;
Dar o verdeaţă lăuntrică e încă acolo;
Ciulinii împrăştie seminţe pe malurile lacurilor
Şi râul se îmbracă-n frunze galbene,
Şi nimic nu tulbură atât de importanta viaţă a oamenilor.

Dar în spatele snopilor, sub iarba deasă,
Se ascunde-un fruct copt, pe care secerătorii nu l-au cules,
Adevărata recoltă a anului – fructul septentrional,
Aflat acolo permanent,
Aşteptând, an de an, să fie cules.

Dar omul nu taie niciodată lujerul
Pe care se află acest gustos fruct.

poezie de Henry David Thoreau din antologia de versuri Flori de peste şapte mări şi de pe şase continente, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!