Pe margini de tăcere
Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gânduri adunate ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minții încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-și caută răspuns
pe nesfârșite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
țesut în umbre negre de cabală.
Privești-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilt,
strivit acum pe umbra care piere.
Căci truda ta, ce daruri îți aduce?
te-ntrebi adesea, când privivești-napoi,
te lupți din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ți cruce.
E crucea grea a existenței tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâția proști ce-ți stau în cale?
Încerci mai mult, luptându-te din greu,
sperând că poți să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toți ce-n viață umblă fără rost.
De-a meritat atâta osteneală,
fără izbândă cu atâția proști,
nu e deloc o simplă socoteală,
căci proști au fost și încă fi-vor proști!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prostie
- poezii despre cruce
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre negru
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.