Salteaua mea

Noapte de noapte şi ani mulţi la rând practic
Salteaua mi-a fost cel mai sincer şi mai bun amic.

Noi ne simţim foarte comfortabil – eu şi salteaua mea.
Pe margini sunt dealuri mari, iar eu dorm într-o vâlcea.

Dezvăluie clar forma din care vă fac acum vorbire:
Unde-s subţire, ea-i groasă, unde-i groasă, sunt eu subţire.

Contururile ei reflectă pe primul şi pe ultimul din mine.
E aproape un mulaj al celui care sunt – şi mă susţine.

Îmi lipseşte salteaua mea când sunt plecat de-acasă;
E singurul lucru pe care-am lăsat o amprentă generoasă.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!