Izvor de har

Când veri se curg, nu ştiu ce m- aş mai face
De n- ai fi tu copacul veşnicit,
Să-mi picuri verde- lacrima ce- mi place,
Un strop de cer, un paradis umbrit.

Când toamna vieţii dă să mă cuprindă
M- ascund la pieptu- ţi cald de curcubeu;
Mă sorbi cu drag cu gura ta flămândă,
Tu însetat, iar eu izvorul tău.

Când ierni mă prind cu braţe geruite
Şi mă cufundă- n albul cristalin,
Îmi torni lumini pe pleoapele uimite
De- atâta alb, de- atâta har divin.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din În palma cerului (2021)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Votează! | Copiază!