Parastasul

Biată ţară, în criză financiară,
Din picior de plai şi gură de rai
Ai ajuns maidan pentru fiecare golan
Şi tomberon pentru fiecare avorton
Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă
Şi coridor pentru fiecare infractor
Şi casă de fier pentru fiecare premier
Şi gazdă bună pentru fiecare minciună
Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar
Şi profit pentru fiecare neofit
Şi dobândă mare pentru fiecare trădare
Şi stingător numărul zero
Pentru fiecare foc al lui Nero
Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil
Şi pahar plin pentru fiecare vecin
Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus
Şi lumânare de ceară
Pentru fiecare provocare maghiară
Şi avere care încotro pentru fiecare embargo
Şi bordel nesătul
Pentru şoferi de la Istanbul.
O, ţara ţăranului mort,
Ai început să aduci grâu din import,
Vezi să nu cumva să te zbaţi
Să cumperi şi ceva Munţi Carpaţi
Şi să vină vreun prim-ministru dezinvolt,
Ca să importe ceva Mureş şi ceva Olt.
O, biată ţară, biată ţară,
Mai mult te omoară cine zice că te repară
Şi ţie ţi-e greu, că-n faţa lui Dumnezeu,
Fiecare derbedeu vrea să te facă deşeu
Şi ţi-e silă şi ţi-e milă
Şi cuminţenia ta de prăsilă a devenit inutilă.
Biată ţară, biată ţară,
Popor în poziţie reglementară,
Sub toată urgia planetară,
Care, când te repară, te şi omoară,
De ai ajuns întrebare fără răspuns
Şi devii maternitate fără copii
Şi te-au transformat în femeie fără bărbat
Şi vor văduvie să-ţi deie,
De bărbat fără de femeie,
Ca să fii legea fărădelege
Şi fărădelegea în plină lege,
Semănarea de moarte în toate cele şapte arte
Şi semnul lipsei de trebuinţă
Pentru fiecare ştiinţă
Şi societate cu mâinile tăiate
Şi târg cu vânzători fără sârg
Şi fântână cu apa-ntr-o rână
Şi răstignire în fiecare mănăstire
Şi înviere amânată pentru altă dată.
Toate te încercară şi te subţiară, biată ţară,
Vecinii te sfâşie, salvatorii tăi întârzie,
Românie, Românie.
Şi din exces în exces socotelile nu-ţi ies,
Oricine e mai bogat ca tine,
Orice nevrednic îţi ajunge sfetnic,
Nimenea şi cu nimica ne învaţă ce e frica,
La capătul de sus al cozii
S-au îmbogăţit nerozii,
Se ispăşesc păcatele,
Se fură palatele,
Mărşăluim de-a-ndăratele,
Dascălii de matematici sunt foarte apatici,
Dascălii de raţiune nu mai au ce ne spune,
Dascălii de fugă ne declină şi ne conjugă,
Dascălii de geografie ne crucifică şi ne sfâşie,
Dascălii de română abia te îngână.
Biată ţară, biată ţară, te repară, te omoară,
Când trăieşti în capitalism
Ţi-e dor de socialism,
Când trăieşti în socialism,
Ţi-e dor de capitalism,
Dacă te-apuci de ceva, te gândeşti la altceva
Şi, parcă, peste toate, suferi de ubicuitate,
Suferi de preţuri mari
Şi de plecare de cărturari,
Suferi de un fel de transă
Care te-a lăsat fără nici o şansă,
Suferi de un fel de insolenţă NATO,
Seduso, prădato şi abandonato!
Parcă ai braţe paralitice
Şi suferi de partide politice,
Şi nu-ţi mai revii, din nici un fel de maladii,
Când te îmbolnăveşti de nervi,
Iei nevroza şi o conservi,
Te baţi pe tine când te vezi în oglindă
Şi nu e boală să nu te cuprindă.
Îl omorâră cum îl omorâră,
De lăsa sângele din el dâră,
Pe ăla de dărâma fără voia ta,
Dar acum dărâmă toţi,
Că sunt şi nepricepuţi şi sunt şi hoţi.
Cine pe cine să mai omoare,
Că ar trebui să tragă fiecare în fiecare?
Ţară tristă, ţară nefericită,
Aia nu e coroană, aia e copită,
Pe care ţi-au pus-o pe frunte,
Ca să te umilească şi ca să te înfrunte,
Că fiecare criminal
Învaţă la seral, din fiecare serial,
Cinismul, lichelismul şi oportunismul,
Fanatismul, servilismul şi cameleonismul
Şi mai ales pofta de crimă,
Care ne urmăreşte şi ne animă.
O, ţară fără noi, ai pornit înapoi,
Vremea ta a trecut,
Tu te-ai întors la un fel de viitor în trecut.
La ora învierii, vin gunoierii,
Întinde-le podul, să-ţi cânte prohodul,
Întinde-le palma, să-ţi scuipe sudalma,
Boală bolnavă de o nouă gâlceavă,
Ţară-n ţărână sub mână păgână,
Măcar rădăcina să-ţi mai rămână.
Când o fi şi-o fi şi poate ne-om înzdrăveni,
Să facem din noapte zi
Şi din moarte nuntă
În patima cruntă
Şi să se scoale neamul
Şi râul şi ramul
Şi să se-audă, din fiece sat,
Ca un ecou fidel şi curat,
Ca un parastas retehnologizat:
Adevărat, adevărat a-nviat!

poezie celebră de Adrian Păunescu (1992)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!