Să murim, să re-nviem şi iarăşi...

E-n esenţa noastră să ne punem
Peste rănile naive, sare.
Falsul răsărit în timp ce-apunem —
Cine nu se minte când îl doare?!

E-n esenţa noastră să ne-ascundem,
Noi de noi, sub masca neputinţei.
Aparenţei, dacă corespundem,
Ne ia valul nerecunoştinţei.

E-n esenţa noastră să ne-abatem
De la bine, -n drum către ruine.
În zadar pentru frumos ne zbatem,
Când o facem numai pentru sine.

E-n esenţa noastră egoismul,
Fără să-nţelegem că-i opusul
A tot ce ne unge mecanismul —
Fericirii-accelerându-i pulsul.

E-n esenţa noastră lipsa vieţii,
Să murim, să re-nviem şi iarăşi
Să cădem în mrejele tristeţii,
Morţii, oferindu-ne, tovarăşi.

E-n esenţa noastră decăderea,
Tot ce ne orbeşte, fără milă.
Renunţăm la miere şi bem fierea,
Cum să-i fie lumii de ea silă?!

E-n esenţa noastră neştiinţa,
Rar când ne trezim din adormire,
Fără să ne-apese conştiinţa —
Când ne-mpiedicăm de răstignire.

E-n esenţa noastră ofilirea,
Da'-n esenţa noastră-i şi minunea
Ce ne poate-aduce mântuirea,
Chiar şi-atunci când ne-a-nghiţit genunea.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!