Neiertarea

Să vină o furtună, să şteargă neiertarea
rămasă agăţată pe muchii reci de timp,
în umbra unor visuri venite pe cărarea
legendelor cu zâne furate din Olimp.

Apollo din Parnasul cu muzele retrase
pe-o stâncă bântuită de un mister bizar,
la umbra înserării în taină vrea să lase
amurgul resemnării pe sfântul său altar.

Să vii la miezul nopţii, e uşa descuiată,
tu, muză răzvrătită, plecată din Parnas,
în casa văruită, pe-o margine de vatră,
să îţi alung păcatul cu zâmbetul din glas.

Eu ştiu că îndoiala te bântuie întruna,
de când în trup o vrajă, ajunsă pe ascuns,
te mistuie în visuri, precum în oaze luna
se oglindeşte-n ape, fiind de nepătruns.

Când zorii către ziuă vor bate la fereastră,
tu vei pleca, iubito, urmând acelaşi drum,
în urma ta vor plânge şi florile din glastră,
simţind că neuitarea ne va pândi oricum.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!