Ambii

Mi-e frică să spun că n-am uitat,
O frică născută din frica de a nu fi judecat,
Ştiu c-am neglijat tot ce-am promis,
Nu sunt pregătit pentru un compromis.

Carieră, iubire, copil, gura lumii,
Iubire-am lăsat-o s-o îngroape nebunii,
Puteam face multe, dar ceva m-a oprit,
M-ai fusesem lăsat, eram pregătit.

Trădat de femei, şi de -alegeri stupide,
O frunză-n copac sub priviri de omide,
Setat pe ce -o să zică alţii, dar nu pe ce simt eu,
Acum că nu mai suntem, ţi-aş scrie dar mi-e greu.

Se simţea de departe că nu sunt pregătit,
Ai încercat cumva, dar nu ai reuşit,
Trebuia să ai răbdare, ai preferat să pleci,
Am să-ţi arăt, o să regreţi,
Prin ochii mei când ai să treci.

Ştiu că sunt un copilaş, nu am ascuns nicicând,
Puteam să fim divini, nu muritori de rând,
Nu ai crezut în mine, văd asta şi mă doare,
Eu am crescut frumos, şi cresc în continuare.

Îţi voi zâmbi mereu, cândva ţi -am fost iubit,
E clar, e lin de apă...
Noi, ambii am greşit.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Votează! | Copiază!