La Herculane

Ad aquas Hercules
Sacras and mediam

Curge Cerna învolburată
Şerpuind prin Herculane,
Povestind în graiul său,
Amintirile romane,
Ce le-a strâns pe drum de ape,
De vreo două mii de ani,
De pe vremea încleştării,
Dintre daci şi între romani.

Peste pietre risipite,
Cerna-alunecă într-una,
Astăzi de-altfel, ca şi mâine,
Cum a curs dintotdeauna,
De o parte şi de alta
Şir de munţi tot stau de strajă,
Îmbărcaţi în haină verde
Şi învăluiţi în vrajă.

Curg izvoare cu-apă caldă
Din adânc de Herculane,
Ape tămăduitoare,
Strânse-n termele romane,
Alungând dureri din oase
Cu puterea lor eternă
Într-un loc fermecător,
Unde curge mândra Cernă.

Măreţie peste veacuri,
Nestemat fără măsură,
Dar al neamului străbun
Şi primit de la Natură,
Vremurilor fără capăt
În decursul altor vieţi,
Tu vei da mereu speranţe,
Mângâieri la bătrâneţi,

Încântarea fără seamăn,
Dintr-o vreme ce-i ucisă,
Punând file-nălţătoare-n
Cartea vieţilor deschisă.
Unde-i lumea de-altădată,
Unde-s oştile romane,
Ce-am trăit în clipa aceea,
Într-un loc la Herculane?!

Totu-a curs la fel ca Cerna,
Într-o dulce risipire,
Lăsând timpului şi nouă
Doar o scumpă moştenire.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!