Şi-o mirare...

N-am niciun dubiu că Dumnezeu e bun, blând şi binevoitor,
Şi, dacă ar sta cu noi la o şuetă, ne-ar spune, bunăoară,
De ce micuţa cârtiţă-i de-o veşnicie oarbă sub ogor,
De ce o carne, aidoma cu-a Lui, trebuie să moară;

Ne-ar arăta motivul pentru care flămândului Tantalus
Râvnitul fruct îi dă cu sâc sau de toana cui, lovit,
Sisif trebuie să-şi care povara tot mai sus
Pe treptele-ngheţate-ale unei scări spre infinit.

Inscrutabile sunt căile Lui – şi imune oricărui catehism
Minţile confuze, absorbite de-ngrijorări inadmisibil
De mici pentru a înţelege cât de cât ce fel de mecanism,
Ce fel de creier misterios conduce-acel braţ teribil.

Şi-o mirare, iată, prinde-n gândul meu să se frământe:
A făcut un negru poet şi i-a poruncit să cânte!

* Tantalus, în mitologia greacă, a fost un rege pe cât de bogat pe atât de malefic. Pentru tentativa lui de înşela zeii spre a le afla planurile, a fost pedepsit de Zeus: va rămâne întru eternitate înfometat şi însetat, deşi stă într-un lac cu apă dulce, iar deasupra lui atârnă crengi pline cu fructe, fructe care, deşi la îndemână, nu pot fi atinse. Prin această cumplită pedeapsă oamenii erau avertizaţi să nu calce dincolo de linia care face demarcaţia între fiinţele muritoare şi zei.

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!