Rătăcire
Mă bântuie fantome... M-am pierdut
În epicentrul dragostei solare...
Mai dă-mi lumina vieții de-mprumut!
De tine-mi e din ce în ce mai foame.
Trimite-mi iar, la cer, un stingător!
Sub ploi mă simt din ce în ce mai bine
Și izvorăște lacrima-n pridvor
Cum izvorăște,-ades, în ochi la mine.
Nu vezi și tu că mă topesc de dor?!
De dor de viață și de dor de tine.
Tu ai un rol în pământesc decor,
Eu m-am unit cu sferele divine.
Pe cumpăna luminii e-un sărut
Și de iubirea ta îmi este sete...
De-l ai în plus, mi-l dă cu împrumut!
În ceruri, de furtuni, sunt noi alerte.
Și numai tu m-ai mai putea salva...
Dar cum, când ești atâta de departe?!
Mai prinde-mi fericirea-n îmbrățișarea ta
Și mângâie-mi făptura, cu clipocit de șoapte!
Nu m-aștepta la margine de zări!
Salvează-mă acum, pân-am să mor,
Căci peste mine vor cădea ninsori
Și-are să-ți fie iar pustiu și dor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre sărut
- poezii despre ploaie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre moarte
- poezii despre fantome
- poezii despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.