Rătăcirea în zadar

Cad picături de dor
Din cerul incolor,
Nori transparenţi în haos,
Al clipelor adaos
Măsoară calculat,
Tot ceea ce-am uitat
Revine,
Năpraznice destine
Fac legea nevorbită
Mă simt dezamăgită
De infinit,
De parcă l-am iubit,
Poate şi el se-ntreabă
De unde-atâta grabă
În oameni ce dispar,
De unde-atât zadar?

Durerile nefaste
Fac stelele albastre
Să pară împietrite,
Chiar proaspăt răsărite
Împart lumina trist
La singurul exist
Ce divizat mai arde
În proaspete miliarde,

Nu m-am născut să gem,
Cel necurat blestem
Mă face uneori
Să cad precum fiori
Peste durere,
Sunt trestiile prea grele
Să se frângă
Iar eu în izbucnirea mea nătângă
Iubesc
Cu nebunia celui omenesc.

Calm timpul încurcat în iţe
Îşi tunde dalbele şuviţe,
Se-ncurcă în gândiri astrale,
Direcţiile orizontale
Îl strâng cu mătura minciunii,
Gustul amar al mătrăgunii
Rămâne să salveze lumea,
Culpabilă, deşertăciunea
Îşi caută în mine vis,
Nu ştie ca ea l-a ucis...

Cerceii ploii strălucesc
În ochii tai când părăsesc
Împărăţia ta, în care,
Cresc pui nevinovaţi de soare,
Cuprinde-mă ca pe o lege,
Nu vor fi doi a înţelege
Ceea ce sunt
Iar umbrele de pe pămant
Se sting când tu ridici privirea,
Hai să ucidem nemurirea
Cea imposibil de atins,
Tot ce a fost de stins s-a stins,
Doar noi mai suntem felinar
Al rătăcirii în zadar.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!