Acord fundamental

N-am privit niciodată înapoi.
Am jucat mereu la poarta din faţă
şi am cules flori.
Parfumul meu,
amestec de petale,
a zburat spre locul cu prune albastre.

În această toamnă
frunzele cad devreme.
Siluete împotriva cerului!

Un vis în mâini,
o ţesătură nevăzută,
lumini printre ramuri,
toate vibrează
şi suspină
sub acoperişul norilor.

Din această dragoste se ridică viziuni,
se topesc în ochi
şi respiră peste dureri nemuritoare.
Iar vocea mea se aude,
în primul răsărit verde,
al primăverii următoare.

Ştiţi,
natura a modelat o liră în inima poetului,
trezind dorinţe şi pasiuni.

Într-o epocă sacrificată,
visul meu pătrunde în casa universului,
scriind pe umerii eternităţii.

Şi cuvintele se mişcă
în ritm de vals,
zbuciumul şi pasiunea
devenind melodii neautorizate pentru păsările amurgului.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!