Neamul omeniei
Ca un izvor ce își revarsă mana
Făr-a alege buzele-nsetate
Sau ca un pom ce își oferă hrana
Făr-a alege palme-nfometate,
Suntem un Neam, străin de învrăjbire,
Cu bunătatea ca blestem al nemâniei
Și pentr-un pui de șarpe cu iubire,
Incompatibil cu rugina lăcomiei...
Un Neam în suflet cu atâta poezie,
Cu altruismul, ca înaltă bogăție,
Un Neam ce pentr-o pace-ți dă o mie
Și glorios, și ne-ntrecut în vitejie!
Noi nu dorim război! Puterea omeniei,
În lupta de-apărare, o înălțăm ca scut,
Chemând din cer blestemul nemâniei
Pe inimi ce cu ură s-au umplut...
Trimite, Doamne, sfânta bunătate
În inimi infectate cu sângele câinesc
Și fă-i, să nu-și mai afle altă moarte,
Decât într-un război cu sinele-omenesc!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bunătate
- poezii despre înălțime
- poezii despre șerpi
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre război
- poezii despre poezie
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.