Îndemn de vară

Iubit-o, dă-mi mâna, şi-ascultă, tu, marea
Pe umedul mal, pierzându-te-n zarea
Ce unduie verde şi-n plângerea-i lină
Auzi cum dă glas amorului vină.

Încearc-a-nţelege, durerea profundă,
Adusă la mal în undă cu undă,
Căci mării aprinse găsitu-i-a vină
Blestemul de-amor ce cată pricină.

Cu neîmpăcarea, ce-n valuri s-aude,
Răscoală-se-n noi simţirile nude,
Şi-n slava-i eternă amoru-şi arunce
Durerea sa prin blestemul său dulce.

În aerul verii, în jalea marină,
Acelaşi blestem găseşte-ne vină.
Dar nu-ţi fie teamă căci eu sunt cu tine
Şi rogu-te dar, în cumpăt te ţine.

Lipeşte-ţi obrazul de buzele mele
Când ele ţi-l cer aproape de ele,
Şi-ţi reazemă capul, cu firea senină,
Pe umărul meu, abstrasă de vină.

Şi-n sonul d-esenţă, pur elegiacă,
A timpilor daţi, de valuri ce-neacă,
Nestinsa-i durere, în mare te-mpinge,
Cu sufletul nud ce-amorul îl strige.

Şi-n soarele tandru... să simţi cum adie,
Cum numai ceva anume te-mbie –
O briză ce ţine deasupra pe mare
Vreun albatros departe în zare.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (15 iulie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Votează! | Copiază!