Mă arde lipsa-îmbrăţişării

De-atâtea chipuri mutilate
Cu zâmbetul prelins în mască
Şi ochiul devenit-a iască,
Aruncă săgeţi fabulate.
Mă arde lipsa-îmbrăţişării
Atingerea e un vis pierdut
Pe un ţărm arid în absolut
Unde se văd doar funeralii.
În focul ce mă perpeleşte
Şi lacrima-i pietrificată...
Accept a noastră judecată
Ce ne-mpresoară lăcomeşte.
Încetat-am să-mi pun întrebări
Crucea-mi duc sub greaua cuirasă
Crezându-mă o florăreasă
Ce lumii împarte albastre flori.
Crăciun divers noi von petrece,
Când Steaua din nou se va ivi,
Iisus ne va milostivi,
Nesiguranţa ne va trece.
El ne iubeşte, ştim cu toţii
Din suferinţă ne va scoate,
Călca-va iarăşi peste moarte
Bunicii-şi vor pupa nepoţii.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!