Cărări pietruite cu frunze
Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar pașii mei pierduți devin iertări
Pentru greșeli făcute în Olimp,
Când rădăcini se cațără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,
Și frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanțe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,
Chiar dacă plouă și afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng și-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,
Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Și felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre tăcere
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre plimbare
- poezii despre nori
- poezii despre iertare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.