Aş fi vrut...

Aş fi vrut să îţi scriu exaltate poeme,
Prin metafore-alese,, Te iubesc!" să rostesc,
Presărându-mi iubirea printre rime boeme,
Tărâm de poveste, meleag strămoşesc!

Aş fi vrut să îţi spun cum în inimă plânge
Mâhnirea că astăzi nu mai eşti dodoloaţă,
Străini că-i numim pe fraţii de-un sânge,
Umbrind sărbătoarea din ziua măreaţă.

Aş fi vrut să mai strig revolta din mine
Pornită spre cei ce-ţi vor azi dictatură,
,, Patrioţii" flămânzi care vor să domine,
Farisei îndemnând românii la ură.

Să-ţi grăiesc aş fi vrut că mă arde suspinul
Pădurilor care, nebunesc, sunt tăiate,
Că mai plâng în tăcere văzând jalea şi chinul
Urşilor împuşcaţi, ciocârliilor moarte.

Aş fi vrut să mă crezi, scumpa mea ţărişoară,
Că-nţeleg suferinţa părinţilor care
Îşi lasă copiii să muncească,, afară",
Găsindu-şi menirea numai peste hotare.

În slove de aur aş fi vrut să te-mbrac,
Dar cuvinte amare au curs pe hârtie.
Când poporul îţi este prea trist, prea sărac,
Nici oda nu ştie al meu suflet s-o scrie.
.
Aş fi vrut să-ţi mai zic, ţara mea prea-ncercată,
Că durerile tale ca o rană mă dor,
Însă vorba de lacrimi a fost înecată
Şi-am privit în tăcere spre divin tricolor.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!