Neopritele tâmple
pleoapa lui se deschise
ca o coaja înca prea verde
trecând într-o clipă ca într-o adiere de vânt
din repaos in neliniște
și printr-o sforțare s-a ivit rodul
scânteind lumina
întai ca o palidă rază
apoi ca un glob
ducând cu el sufletul ca pe o nebuloasa
cu mult miez
totul înveșmântat într-o ploaie de aur
plângând calduț la capătul dragostei
un ochi își îndrepta privirea spre piept
celalalt și-l cobora spre călcâi
deodata cu urechile grele
trase peste arbori
auzea tot ce vorbea iarba
tot ce încolțea sămanță uraca cu seva spre tâmplă
în același timp gândurile îi coborau adânc sub pași
o risipa era de păsări și semne
bataile aripilor zvâcnindu-i în coaste diminețile
poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre ploaie
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.