Ar fi fost ziua ta...

Bat clopote de toamnă şi frunze sângerează
Şi mă trezeşte-un scâncet, dintr-un decor nocturn.
Mă ţine toamna asta cu lacrima ei, trează
În aşternutul rece şi-atât de taciturn.

N-am unde să te caut, n-a mai rămas vreo urmă
În casa-n care urlă singurătăţi şi n-am
Decât dureri ascunse, ce prin tăceri îmi scurmă
Şi la povara crucii, eu, sufletu-mi, înham.

Se-ngână dimineaţa la margine de lume
Şi n-aş mai vrea din noapte, să mă trezesc acum,
Când nimeni nu-mi răspunde, dar eu te strig pe nume,
Că poate îţi sunt paşii rătăcitori pe drum.

Ţi-am pus de-azi noapte grâul la înmuiat, ca bobul
Să fiarbă cât mai bine, încet, la foc mărunt
Şi candela-i aprinsă, să-ţi lumineze locul
Că-i ziua ta, iubite, şi pentru tort, n-am unt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!