Bucium

Un singur bucium să răsune a mai rămas,
Celelalte tânjesc peste dealurile goale,
Sunt strigăte şi sunete ce tac n-au nici un ceas,
Sunt timpuri triste, acolo jos în vale.

Un singur bucium încă mai răsună,
E un sunet trist de deznădejde.
Doar vântul ştie de ce sunetul adună
Durerile copacilor ce plâng şi nimeni nu aude.

Un bucium lung imens încovoiat
De vremuri aspre ce ne înconjoară,
Răsună peste dealuri neîncetat...
Nu vrea ca-n sate lumea să mai piară.

E singurul bucium de vreme uitat...
Acum nu are cine să-l mai poarte,
Pe dealul sterp, fără păduri, e defrişat
Unde acuma e stăpână, doamna moarte.

E buciumul ce are putere şi ne cheamă,
Cei care am rămas, să ne trezim,
Să nu se uite, că toţi avem o ţară
Şi naţie de Daci pe acest pământ trăim.

E buciumul ce jalea ne-o alungă,
Ne-am săturat să fim mereu cei trişti.
Ce-i ce ne vând acuma ţara vrem să fugă,
Să nu ne amăgească cu poveşti.
Şi sună buciumul acum,, Trezire"!

Nu avem timp ca să mai aşteptăm.
Treziţi din somn, putem avea unire,
Şi fiara ce conduce putem să o îndepărtăm!
,, Treziti-vă "!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!