Zâna cu bocanci și cojoc
A fost vară, ce vară!... Curgea din cer, foc pe pământ,
Frunze-ncremenite si nicio adiere de vânt;
Marea-i liniștitâ si caldă, dar din larg, val
După val, se întoarceau, la acelasi iubit mal,
Unde i-a rămas iubirea, avută si pierdută...
*
Se ridica soarele mare si rosu, din apă
Pentru o nouă zi si-o noapte mioapa...
Pe plaja pustie, mergea pierdută aceiași fată
Îmbrăcată -n cojoc si bocanci in picioare.
Cânta, vorbea, la piept mângâia... pe cine oare???
*
O ajung din urmă. Se opreste si mă-ntreaba:
,, Si TIE iti este dor de EL???... Din cap, "nu"! si-n grabă
Fug si plâng si-o aud strigând: minți femeie nebună!... EU sunt zână!
Așa mă striga si când in apă departe pleca, până...
Nu mai era... nu se vedea, dar se-ntoarce cu luna!"
poezie de Garofița Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre plâns
- poezii despre plajă
- poezii despre picioare
- poezii despre oftalmologie
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.