Pe calea fără nume
Trecutul se ascunde în neștiute astre,
adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,
pierduta lui trăire din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.
Dar poate vreodată va reveni pe-o rază
să lumineze calea iubirii cea dintâi
ce pradă neuitării din haos ne veghează
cu-o ultimă dorință rămasă căpătâi.
Voi aștepta minunea când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri lipsite de uitări
să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată din mitice viori.
Atunci voi înțelege că într-o zi anume,
călare pe licornul cu frâul de argint,
vei reveni iubito..., pe calea fără nume,
să te alint în patul cu flori de hiacint.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 26.08.2021
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre vioară
- poezii despre unicorni
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre lună plină
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.