Rămășițe
Mă golesc de numele altora. Golesc tot din buzunare.
Golesc pantofii și-i las la marginea drumului.
Noaptea dau limbile ceasului înapoi;
deschid albumul de familie și mă văd copil.
La ce-mi folosește asta? Orele și-au făcut deja treaba.
Îmi rostesc numele. Spun la revedere.
Cuvintele se urmează unul pe altul în bătaia vântului.
Îmi iubesc soția, dar ea se îndepărtează.
Părinții mei se ridică de pe tronurile lor
în încăperile lăptoase-ale norilor. Aș mai putea cânta?
Timpul îmi spune cine sunt. Mă transform și sunt același.
Mă golesc de propria viață și viața mea rămâne.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vânt
- poezii despre soție
- poezii despre ore
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.