Șoaptele trecutului
Cad frunze-n diminețile senine
Respir tăcerea timpului în doi
Mai lasă-mi, iubite, să sorb cu nesaț
Clipele petrecute cu tine.
Rătăcește gândul fără să se oprească
Pe aripi încrucișate de vânt,
Să citesc în ochi iubirea supremă
Să aud izvoare ieșind din pământ.
În zbuciumul meu există credință
Nimic nu rămâne, nimic nu dispare
Mai simt cum se topește lumina
În umbra brațelor tale.
În noaptea de vise ții ramuri pe frunte
Ce cresc pe urme de căprioare
Vinovată de toată tăcerea
E luna... ce privește numai spre mare.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.