Sfinţeşti sahare-n lacrimi, femeie-dumnezeie...

(omagiu de ziua femeii)

Femeie, prinde-ţi braţul de cerul fără stele şi-mparte printre îngeri şi lacrimi şi inele, tu poţi să zbori, chiar aripi de nu-ţi mai cresc pe umeri şi pe cadranul vremii, secundele nu-ţi numeri.
N-ai timp pentru repaus, alergi şi treci prin viaţă cu paşi grăbiţi şi siguri şi nimeni nu te-nvaţă cum să iubeşti, iubirea e-n tine ca o vină ce frânge munţii-n două şi faci din nopţi lumină.
Când rana-ţi sângerează pe-arcadele tăcerii, tu faci din iaduri raiuri şi înfloreşti toţi merii; din rodul tău se-nfruptă şi diavolii şi sfinţii şi-ngenunchezi blesteme în taina rugăminţii...
Şi te supui calină, ca evele din rai, când te pofteşte-Adamul, tu-ntreagă i te dai şi-i împlineşti dorinţe, aşa cum nu gândeşti şi pe-un altar de lacrimi, iubirea-ţi răstigneşti.
Nu ştii să spui ‚'nu pot'', ‚' nu vreau'', sau ‚'nu am cum''şi-ţi calci peste mândrie şi de-ai putea postum, te-ai dărui şi moartă pe-un pat din vise dulci, prinos iubirii, Doamnă, şi-acolo să-i aduci...
Sfinţeşti sahare-n lacrimi, doar de aduni în palme a lumii suferinţă, păşind printre sudalme şi zâmbetul ţâşneşte ca un izvor de tihnă, deşi, tu, pentru tine n-ai nicio zi de-odihnă.
Şi de ţi-s pruncii-n lacrimi sau vreun necaz îi paşte, răcneşti şi muşti ca fiara, ce milă nu cunoaşte; nimic nu te opreşte şi mori pe baricade şi nimeni nu se miră că nu eşti cumsecade.
Şi cum să se mai mire, când numai tu, femeie, dai viaţă-n trupu-ţi tainic şi sfânt de dumnezeie?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!