Nimic
Se ia o cochilie.
Se pune în ea un suflet
sau mai multe,
apoi se închide ușa.
Se crapă ferestrele
pentru a se putea distinge
ziua de noapte.
Fiecare are voie
să se adapteze situației,
nu au dreptul să (se) plângă.
Li se dau toate cuvintele
spre folosință...
Socializarea rămâne însă interzisă -
Ciocu' mic să nu deranjezi vecinii.
Se ia o cochilie.
Se pune în ea o viață
sau mai multe,
se taie gazul, lumina, aerul...
Se închid ferestrele
și se deschide ușa,
cu picioarele înainte.
După ce-a cântat cocoșul de trei ori,
se scot la soare,
se scutură de praf
și se pun deoparte.
Se verifica din patru în patru ani în ce parte înclină balanța.
Se ia o cochilie.
Se pune în ea o zi de ieri
sau mai multe,
se închide ușa.
Ziua de azi se așează în fereastră
cu amiaza înspre geam.
Pe ușă
se lipsește un afiș
(ziua de mâine n-a mai încăput )
cu literele-n jos
oricum nimeni nu mai citește.
Se încalță timpul
cu bocanci nepăsători
și se lasă liber
să alerge
până totul devine nimic
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre vecini
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.