Eu

Aripile ocrotesc altarul
Sufletului meu,
Izvorul luminează noaptea
Seva inimii mereu,
Drumul sângeros mă duce
Spre tulburate depărtări
Să culeg rodul dulce de idei.

Însă ochii mi-s îmbrăţişaţi
De negura unor brazi
Înalţi, încrezători,
Dar cuprinşi de spaime, cufundaţi în nori,
Ei picură lumină din nesfârşiţi fiori.
Şi îmi continui calea
Pe-o roată a fortunei,
Tot lăsând destinul să sune
Departe de mine, ca un ecou
De dangăt amarnic,
De dor lăsat în zbor uşor.

Sentimente atârnate de ram
Mă aşteaptă zădarnic
De parcă reînviam
Să-mi caut originea în rădăcini
Prin care circulă lacrimi.
Şi iată paşii pecetluiesc
La răscruce de drumuri o cale iluminată
Dumnezeiesc,
Ducându-mă spre vise -
Nori aurii,
Scăldaţi de ploaia amintirii arămii.

poezie de V.Ariadna
Adăugat de V.Ariadna
Votează! | Copiază!