Dumnezeule, Dumnezeul meu, ia aminte spre Mine, pentru ce M-ai lăsat?
Acest cuvânt face referire la temerea omenească. Încredințează încă și adevărata înomenire a lui Hristos, adică ne încredințează că era om desăvârșit și, prin urmare, avea temeri firești. Către Dumnezeu-Tatăl a zis: Ia aminte spre Mine, deoarece cei care dau pe vreun om la un ucigaș pentru a-l omorî își întorc ochii de la el, nevrând să mai vadă pe cel ce va fi omorât. Pentru ce m-ai părăsit? este cuvântul Domnului, zicând așa nu fiindcă Tatăl S-ar fi despărțit cândva de El, după ce omenitatea Sa s-a unit după Ipostas cu Fiul lui Dumnezeu, ci îl zice pentru temerea morții: Pentru că dacă Tu, Părinte, zice, vei opri ajutorul Tău de la Mine, Eu M-aș teme de moarte¹²⁵. Despre această temere de moarte a Domnului vorbesc și Evangheliștii, căci El S-a rugat în grădină pentru a trece de la El paharul morții, zicând: Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta (Mt. 26, 39). Domnul a strigat acest început al psalmului în limba evreiască cu mare glas, aflându-Se pe Cruce: Eli, Eli, lama sabahtani adică Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat [părăsit]? (Mt. 27, 46). Adică:,, Pentru ce M-ai lăsat să am frică, de vreme ce știi că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios? Ori:,, Pentru ce ai dat loc [ai îngăduit] să fiu omorât, fiindcă Eu nu am făcut nimic vrednic de moarte?
¹²⁵ Iar Grigorie Teologul tâlcuiește astfel:,, El nu a fost părăsit de Tatăl sau de Dumnezeire, așa cum le pare unora, care zic că Dumnezeirea Se temea de patimă și, pentru aceasta, Cel ce pătimea se strâmtora cu [își micșora] Dumnezeirea. Căci cine L-a silit să Se nască aici jos și să-Și ia început, ori să se suie pe Cruce? Ci întru Sine, precum am zis, închipuie a noastră omenire, căci noi mai-nainte eram părăsiți și trecuți cu vederea, iar acum suntem apropiați și mântuiți prin patimile Celui fără de patimă. Tot așa luând și nebunia și greșealele noastre, pe acestea le zice de acum înainte prin psalm, fiindcă este limpede că Psalmul 21 se aduce [aplică lui] lui Hristos (Cuvântarea a II-a, Despre Fiul). Cam acestea le zic și dumnezeiescul Chiril și Origen. Iar altul zice că prin părăsire să înțelegem iertarea patimii [ Col. 3, 5], adică slobozirea de patimi prin pătimirea lui Hristos (La Nichita). A zis însă și Teodorit: «Părăsire» numește nu despărțirea de Dumnezeire, precum au afirmat unii, ci iertarea ce s-a făcut patimii. Zice însă Eusebie cum că zicerea ia aminte spre Mine, ca una ce nu se află în [Scriptura] cea evreiască, dar, cu toate acestea, Mântuitorul a lăsat-o [nu a rostit-o], așijderea este și în Psaltirea cea tipărită din nou de Ioan Litinu, tălmăcită din evreiește; aceasta: ia aminte spre Mine, nu se află. |
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a