Transfigurare
Vai, ce urât mă regăsesc uneori,
crestând hârtia, ca pe-un crin bolnav,
cu unghiile lungi, cuprins de teamă...
Par în chiliile cu lespezi roase
uitatul alchimist târându-și ghebul
și barba de sub mucede arcade,
cerșindu-și sieși blestematul aur.
Cu strâmbe degete zvâcnind sub lampă,
și proiectând peste perete umbra
cuvântului abia ivit pe filă,
duhul țigării-l izgonesc, de-o clipă,
spre cărți ce se subție în tartaje...
Râzând, urlând, schimonosit aproape,
cu fiecare literă scurtez
a vârstei cale, și-nnoptând îmi pare
că-mbătrânesc c-o literă mai mult,
că-s palid, șters și, dureros, același.
Dar i-ați privit pe-ndrăgostiți? Sărutul
le schimbă, straniu, liniile feței
și-i face albi de spaime
și urâți...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vârstă
- poezii despre sărut
- poezii despre spaimă
- poezii despre schimbare
- poezii despre hârtie
- poezii despre frică
- poezii despre durere
- poezii despre degete
- poezii despre cărți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.