Nedescifratul limbaj
Nu mă cunoști doar privindu-mă-n ochi!
Câteodată, ziua e puțin mohorâtă,
Dar soarele meu e ascuns printre frunze de plopi,
Vibrează adânc când priviri îl sărută...
Pe mine, acum, doar mă vezi, dar nu simți,
Nici în vorbele murmurate ori spuse,
Lumina ce pupila ți-o citește, și minți
Când un fior te-a trezit, dar l-ai lăsat și se duse...
Suntem străini, ne-am întâlnit, odată, într-un punct,
Două drepte sub un unghi oarecare,
Neînțelegând dacă inima în cuvânt
A putut durerea să o transforme în floare...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Lumi (februarie 2015)
Adăugat de Amalie Hauser
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandru Răduț. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre sărut
- poezii despre minciună
- poezii despre lectură
- poezii despre inimă
- poezii despre frunze
- poezii despre flori
- poezii despre durere
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.