Poveste de iarnă târzie

La trei de dimineaţă tata s-a trezit –
câţiva tăciuni rămaşi în sobă încă ard,
o flacără îşi lasă umbre de stindard
pe-ntinderea tavanului în alb spoit.

Aruncă tata-n grabă lemne peste jar,
iar pufăitul scurt al lemnului uscat
alunecă în hornul strâmt ca un oftat
prin trâmbele de fum iscate în zadar.

Jăratecul încins începe să pocneacă
iar flăcările prinse-n hore pe tavan
pun cai înaripaţi la miticul rădvan
s-aducă îngerii din albia cerească.

L-aud pe tata-ndepărtându-se grăbit,
noi încă ne prefacem că dormim adânc,
doar scâncetul din plânsul unui prunc
se mai aude-n hora focului mocnit.

Se rup poveştile deodată pe tavan,
un tunet scurt scăpat deodată din tăciuni
despică-n mii de aşchii miticul rădvan,
prin hornul sobei vântul cântă rugăciuni.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!