Noaptea pe munte
Ceața s-a ridicat de pe mare și-a încoronat
Tristele, singuraticele promontorii de pe coastă;
Cutreieră un glas, venind din adâncimea vastă
A apei la miezul nopții, solemn și vibrant.
Un sunet moare pe fiece-altar de granit, înalt
Și intens ca tropotul unei oștiri mărșăluind sub fereastră,
Însingurat ca lamentarea unei stafii sub o lună-albastră,
Dezolant ca diapazonul celor înecați în mările de cobalt.
Muntele nu mai pare-un lucru fără suflet, impasibil minereu,
Ci mai degrabă forma unei spaime străvechi nevindecată,
În întuneric și-n furtunile Haosului născută,-n strai cernit,
Printre tunetele unui cer în care nu mai există niciun zeu
O Prezență chircită, enormă, severă și crispată,
La picioarele căreia apele omnipotente jelesc necontenit.
poezie de George Sterling, 1869 1926, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre munți
- poezii despre apă
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre încoronare
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.