Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă
Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze
Se mai opreşte-n pantă pe furiş
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiş.

Când pe la deal şi-a început voiajul
Şi ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potoleşte
Deşi nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zăreşte
Găvane, crovuri, padine şi loess.

Când dă de-un râu, îţi pare că-l adoră,
Aşa de atent începe să-l privească,
Apoi de debit, albie minoră
Şi viituri începe să vorbească.

Îi tace gura doar când oboseşte
Abia târziu, după lăsarea serii
Şi-atunci în patul moale se lungeşte
Gândindu-se la Peştera Muierii.

poezie de Octavian Cocoş (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!