Întâlnire cu tractoriştii

Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Langa vagon, starnind din spuza jarul.
Morocanos, soferul a stins farul
Si a oprit masina-n campul gol.
Soferul se grabea, era-nciudat
Ca zabovim din nou si ca e seara,
Semanatura neagra de secara
Se intindea fara sfarsit in jur.
Cantau un cantec simplu ca pamantul
Sub raza lunei, brazdele arate

Se leganau in valuri platinate.
Ne-am asezat tacuti langa flacai
Si fara sa-si dea seama, si soferul
A inceput sa cante ragusit,
Uitand ca este noapte, ca-i grabit,
Si palma grea mi-a sprijinit pe umar.
Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Cu duiosie candida-n privire.
Cutremurati de-adanca fericire
A ceasului de-odihna si de farmec.
Am inteles atuncea cat de searbad
Trec cateodata cantecele mele.
Si am simtit in cercurile-i grele
Cum remuscarea inima imi strange.
Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Si-n incordare, undeva sub glii,
Semintele si-a sevelor tarii
Vieti gingase, plapande, plamadeau.
Eu i-as fi strans la piept pe-acesti flacai
Si le-as fi spus intreaga mea mahnire,
Dar m-am temut ca poate-au sa se mire
Ca de-un zalud poet sentimental.
Taci, inima, opreste-ti glasul frant,
Ingandurarea-ti trista si amara
Ti-o umple cu arome de secara
Si cu sclipirea ochilor din jur.

Aduna-le acest cantec de pe gura
Si nu uita cum dupa munca dura
Flacaii, langa foc, pe aratura,
Cantau un cantec simplu ca pamant

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!